Am citit de curând sinistra de Marius Aldea (o carte apărută în 2015 la Casa de Editură Max Blecher) pentru care mi-a stârnit interesul scriitorul Bogdan Munteanu atunci când am vorbit cu el la Perfect Contemporan[1] — cartea o aveam deja în bibliotecă și mă aștepta, titlul mă intriga suficient încât să-mi doresc s-o explorez oricum. A fost o descoperire intensă întrucât am avut întotdeauna o oarecare apetență pentru viața la țară și tot ce reprezintă acest cadru pitoresc, parțial murdar și înfricoșător, totuși cu mare potențial paradisiac. Și, nu doar aici, erotic.
De altfel, Claudiu Komartin notează pe coperta 4 că Marius Aldea „se întoarce (…) la origini, (…) într-o poezie ce amestecă burlescul și nostalgia paradisului pierdut.” Regăsesc aici și nostalgia vag erotică pe care o menționează Luminița Corneanu tot pe coperta 4 — dar, mai ales, această redare aproape grafică a unei vieți care, fără doar și poate, există și azi în anumite medii rurale. Din acest punct de vedere, am găsit sinistra ca fiind foarte actuală și cu o corespondență directă. Chiar dacă avem de-a face cu un demers autobiografic retrospectiv, călătorim prin memorie și ne sunt aduse în față scene și personaje reale care ajută la concretizarea anumitor senzații și poate interese actuale ale poetului.
Cartea e împărțită în 4 părți: d’ai casei, d’ale gurii, abateri. la țară, abateri. la oraș, fiecare având demersul ei. Poate că sunt ușor amăgitoare ca secțiuni pentru că firul pe care-l urmează pare a fi totuși același. În fiecare secțiune ne întâlnim cu aceeași înclinație către spațiul rural și amalgamul de experiențe și senzații pe care anumite bucăți din memorie & biografism le readuc și re-denumesc în prezent. Dacă avem de-a face cu pură nostalgie sau cu un motoraș care conduce realmente viața poetului, e greu de spus — mai ales pentru că nu știm niciodată cât e ficțiune și cât e adevăr, nu doar în scris, ci și în memorie. Amintirile sunt selective, le și ne mulăm în formele care pot însemna ceva pentru cine suntem azi. În acest sens, adevărul nu doar că nu contează, el nu există altfel decât este prezent aici.
Vocea lui Marius Aldea este sinceră și directă, marcată de o oarecare sensibilitate voită. Aduce în față mai multe scenarii cu potențial patetic pe care le transformă în scene semnificative — fie că vorbim despre femeile care l-au iubit/părăsit, de Neluțu, relația cu tatăl sau chiar mutarea la oraș. O scenă semnificativă în acest sens este primul poem din ultima secțiune (abateri. la oraș): ne-am mutat la oraș dar trăim ca la țară/ mămuca taie găina-n cadă/ să nu umple casa de sânge” (p. 49). O scenă care nu mi-e necunoscută la nivel de poveste și senzație. Sigur că putem avea de-a face aici cu tot soiul de metafore/simboluri, dar cred că suntem mai câștigați, în acest caz particular, dacă privim transferul cât se poate de simplu. Viața la țară și-a pus complet amprenta asupra poemelor din acest volum, e într-adevăr combustibilul care le face posibile și avem aici de-a face cu o frumusețe sălbatică. Nerafinată. Aproape de sărăcie și nebunie, de excese și comportamente distructive, unde denumirea nu e derizorie, ci pur și simplu nominală. Această frumusețe întortocheată atât de tipică celor care au copilărit la țară. Care au văzut găini tăiate, furci înfipte în pământ, sărăcie aproape de pământ și o copilărie neînfricată, un pic crudă, uneori neverosimil de erotică („suntem la vârsta la care nimic nu ne sperie”/ p. 12).
Ce am mai remarcat în poemele din sinistra e și o anumită tonalitate masculină — cel puțin din perspectiva mea (având acest liant comun al vieții la țară, nu doar ca interes, ci și ca experiență). Privirea din afară mi se pare că prezintă o anumită tipologie masculină. Și poate că acest lucru se vede și în modul în care narează femeile — pe alocuri prin ochii societății, cu remarci care vor să întregească sau distrugă prejudecăți. Uneori vorbim poate chiar și despre o atracție aproape divină (cel puțin) față (de un anumit tip) de femeie (acea tipologie a admirării intrinsecă față de „sexul opus”: „era frumoasă/ habar n-avea că eu văd asta”/ p. 13). Alteori prin afirmații de tipul: „și femeilor le place mujdeiul de usturoi/ și femeile pot tăia/ o pasăre” (p. 16). Aici nu ne-ar fi greu să facem o legătură între copilăria la țară (împreună cu experiențele sale amestecate) și sensibilitatea personajului care păstrează ceva din ambii părinți, dar și ceva din acel copil care a fost odată. Care are, pe lângă nostalgii și amintiri frumoase și înfricoșătoare, și nevoi necercetate.
Atmosfera pe care reușește s-o creeze în cartea asta e cu adevărat veritabilă. Cadrele și diversele scenarii din copilăria la țară sunt ușor de regăsit, sunt sigură, și în alte opere care se preocupă atât de atent, minuțios de experiența vieții la țară. Dar acest lucru nu face cartea mai puțin importantă sau autentică, ci mai degrabă îi demonstrează veridicitatea demersului. Am călătorit prin „țara” și personajele copilăriei. sinistra nu a reușit să mă sperie, pentru că o parte din mine a regăsit unele cadre (de altfel poate murdare și înfricoșătoare sau doar plictisitoare pentru alții) cam familiare.
turcoaica
ești fraier și femeile au buric
și femeile merg la toaletă
își ridicase maioul și-l prinsese într-un nod
tot drumul de la baltă spre casă m-am uitat
la cicatricea aia ca un nasture care stă
să cadă
și femeilor le place mujdeiul de usturoi
și femeile fac cancer
turcoaica mesteca guma ca vițica
și ca s-o dau gata îi cer o țigară
mi-a suflat fumul în gură o distra
treaba asta zicea că se numește cascada
pe urmă a venit cu limba
parcă mâncam carne crudă
ca doi melci s-au retras limbile
ca doi melci înaintau
ținea ochii închiși știu pentru că
i-am sărutat pleoapele și le-am lins
sânii mici și tari îmi răneau degetele
și femeilor le place mujdeiul de usturoi
și femeile pot tăia
o pasăre
(pag. 16)
Marius Aldea, „sinistra”, 74 pagini, Casa de Editură Max Blecher, 2015
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
[1] Am vorbit cu Bogdan Munteanu despre mai multe lucruri, dar când l-am rugat să ne recomande câteva cărți, mi-a spus că i-a plăcut tare și „sinistra” de Marius Aldea. Aici discuția cu el: https://ramona.boldizsar.ro/bogdan-munteanu-chiar-si-cand-nu-scrii-tot-scrii/
scrie un comentariu