Există o teamă de flori. Anthofobia. Există și o teamă de poezie, pe care o dezvoltăm de cele mai multe ori în școala generală. Are un nume foarte poetic. Metrofobia. Oare vor exista în viitor funcții ale gadgeturilor care să măsoare expunerea fiecăruia dintre noi la o lectură poetică? Cenaclu, activitate cute în cuplu sau demers solitar în camera de zi?
Avem câte un bandaj pentru fiecare cititor în app-ul nostru metrofobic. Oxigenul din sânge, numărul de pași, calitatea somnului, iar ACUM contaminarea poetică.
Studiu de caz: Teodora Vasilescu, „Fragil și aproape absurd”
S-ar putea să nu vă simțiți confortabil când prietenii înaintează e-mailuri care conțin poezii. Cumva am putea dezvolta o teamă și de stickerele pe care poeta le-a plasat strategic în paginile volumului ei de poezie, care mai e și debutul? Stickere de o consistență greu de definit, dar plăcute la atingere și de o cromatică prietenă cu mediul și cu cele mai noi aplicații de smartwatch.
„tu ești motorașul de la bicicleta electrică eu sunt dealul/ periculos dintre șosea și câmpul de maci/ tu ești vena mitrală eu sunt atacul de panică/ hai trezește-te (3:20, p.27)”
Să fie un VIBE fragil sau aproape absurd? Iată cum ne mișcă poezia în 2021, anul II de pandemie, când un bloc de versuri ca acesta
„un alt om va veni. să te admire de la o distanță corectă./ să observe micile ticuri care îți dau viața de zi cu zi/ peste cap. va trece cu vederea tot ce putea fi lângă tine/ și tot ce nu va fi” (bună, sunt eu p. 12)
generează un alt poem, dintr-un alt film, dar la fel de puternic… era să zic post-pandemic:
„Un alt om va veni. să te admire de la o distanță corectă./ Sau nu: şi-a imaginat femeia pentru care-ţi vei deschide porţile metalice,/ care va pătrunde până şi în peştera în care încă stai în poziţie fetală.” (Adamantha Re – ***)
Vasilescu vs. Mazilescu
Teodora Vasilescu ar fi fost cea mai bună parteneră de corespondență (scrisori sau e-mailuri, depinde de perioada istorică) a lui Virgil Mazilescu, un poet prea puțin prizat dincolo de cercurile strâmte ale literaturii de nișă aka poezia.
Poate dacă Dora (pot să-ți zic Dora și în text, nu?) preda Mazilescu la o clasă de liceu, chiar și la un opțional rătăcit de poezie hai să-i zicem contemporană, incidența metrofobiei nu ar fi fost luată în seamă de Grupul de Comunicare Poetică și nici n-ar fi existat raportări zilnice. Nici presa nu s-ar fi dat de ceasul morții să anunțe toate ACELE cifre, pentru că
„azi e ziua mea și vreau un cadou cu fundă roz cu paiete/ și cu sclipici să strălucească în întuneric/ ca o nevroză blândă care vine/ din când în când” (un fel de poveste, p. 36)
„la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvînt/ vei părăsi la noapte orașul/ și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer/ micșorându-se din ce în ce din ce în ce” (vei auzi din nou fii inima mea)[1]
O punte de legătură Vasilescu-Mazilescu e vulnerabilitatea firească, deloc în trend, delocool. Și e acel gen de frazare sau discurs despre care nu vor spune cârcotașii sau chițibușarii că așa poezie puteam să scriu și eu. Iată de exemplu acest pulover verde. Îl simți, îl vezi, îl miroși. E poezie! Quod Erat Demonstrandum.
„ți-ai luat un pulover verde și ai stat zece minute în/ cabina de probă // singurele locuri unde te mai poți/ ascunde în orașul ăsta care miroase a mușețel și răni/ deschise (absurd, fragil și fără cuvinte, p. 34)”
Ne-a mai rămas doar să alegem un nume pentru aplicația despre care vorbeam la început. Ce-ați zice de MetroApp? Sună catchy și ne-ar aduce mulți urmăritori.
ești su-fi-ci-ent
poți să te gândești la mine ca la o casă în care ți-ai adus toate hainele nespălate caietele din generală albumele de la botez seturile de lego cărțile de colorat filmele developate
o casă în care să spui
aici sunt doar eu cu mine
aici sunt singur în gândurile mele
[1] Din Virgil Mazilescu – O precizie cu adevărat înspăimântătoare, Tracus Arte, 2013
Teodora Vasilescu, „Fragil și aproape absurd” , Editura Tracus Arte, București, 2021, nr. pagini: 60
scrie un comentariu