Când am ajuns la volumul Cătălinei Stanislav, Nu mă întrerupe, deja îmi făcusem o idee cam despre ce voi găsi acolo: poeme sincere despre iubire și despărțire. Curiozitatea m-a apropiat de această carte, dar și o anumită așteptare care a fost îndeplinită ușor. Am găsit într-adevăr poeme sincere și simple, dar și un ton sigur și chiar o anumită „tehnică” a versurilor care pare să-ți sugereze, mai degrabă, că acesta nu ar fi tocmai un volum de debut — are un drum lin de la început până la sfârșit, cu o copertă atrăgătoare, flashy și câteva ilustrații (de Ilinca Pop) care îți oferă o senzație tandră, aproape familiară.
Dan Coman, într-un interviu la Zest cu Sabina Varga, vorbește despre volumul Cătălinei Stanislav numindu-l „senzațional” și observând acolo un melanj între elemente de tehnică literară, control asupra poemului cap-coadă și o „perspectivă la zi asupra relațiilor”. Naturalețea și iscusința din spatele poemelor au darul de a fascina cititori tineri care vor rezona atât de bine cu această zonă, cum bine o numește Ruxandra Gîdei: a instantaneelor post-despărțire. „Perspectiva la zi asupra relațiilor” e poate acel element concret care face legătura între cititorii care au trecut sau trec prin situații similare și poezia de aici. Cititorii pregătiți pentru conținutul acestui volum nu se vor simți nicicând singuri la întâlnirea cu poemele.
Într-adevăr, volumul de debut al Cătălinei Stanislav emană un anumit control și mi-a amintit de câteva poete contemporane care scriu în limba engleză. Citind-o pe Cătălina Stanislav, mi-am amintit de volume ale unor poete ca Hala Alyan, Warsan Shire, Emily Berry sau chiar Ada Limon și Victoria Chang. Nu știu dacă există sau nu o revendicare anume — Iulian Bocai vede o asemănare cu poezia americană și, mai exact, cu versurile și tehnica lui Ginsberg [1]. Poeta spune într-un interviu că este atrasă de poezia simplă, însă ce mi s-a părut important aici a fost tocmai o anumită siguranță care se resimte în paginile cărții. Această siguranță este dublată de două alte elemente care cred că întregesc foarte frumos volumul: onestitate și simplitate. Poemele din Nu mă întrerupe par a fi rupte dintr-o zi normală, astfel că nu sunt niciodată în pericol de a deveni lamentabile sau în orice fel plictisitoare — nu mai mult decât orice eveniment care își pune amprenta asupra noastră. Există și ceva inconfortabil și extrem de vulnerabil în tot ceea ce experimentăm, mai ales în zona relațiilor și a despărțirilor, iar Cătălina Stanislav reușește să aducă această latură la suprafață așa cum este ea, dezbrăcând-o tocmai prin expunere de potențialitatea penibilului.
Într-un interviu cu Adela Greceanu la Timpul Prezent, Cătălina Stanislav vorbește despre dificultatea de a scrie despre iubire care funcționează, dar totodată și despre această cursă a penibilului atunci când ajungi în zona opusă. Spațiul despărțirilor se poate dovedi greu de explorat tocmai din această pricină, căzând sub incidența iubirii care nu funcționează, poeta mărturisind în același interviu că a încercat să evadeze această capcană inserând anumite lucruri jucăușe printre versuri sau poeme. Cu o anumită doză de ludic din zona autironiei, Cătălina Stanislav păstrează un ton echilibrat, chiar și atunci când sunt sugerate secvențe potenţial „patetice”, poemele rezistă, imaginile ar putea la fel de bine să fie scene din clipurile pop post-despărțire (cele reușite). Poezia Cătălinei Stanislav este sinceră și dezinhibată, nelipsită de o vulnerabilitate vădită și voită — o parte devine artificiu, o altă parte pare a fi sentiment în stare pură, dar ambele ancorate într-o atitudine hotărâtoare care cunoaște și înțelege aceste senzații (tulburătoare, ocazional penibile, cu de toate). Poeta notează într-o discuție cu Olga Ștefan pentru Poetic Stand: „îmi place autobiograficul îmbinat cu ficțiunea, îmi place să fiu vulnerabilă în texte, nu mă sperie chiar așa tare”. În acest sens simt că are dreptate Iulian Bocai când spune că este o poetă a atitudinii și că tocmai aici se întrevede elementul sexy despre care vorbește Elena Vlădăreanu pe copertă[2]; siguranța Cătălinei Stanislav mi se pare sexy, această navigare constantă, asumată, ca o forță „în sine” care nu are nevoie de ghiduri, știe ce face, nu se împiedică de limbaj, îl domină la fel de bine cum este pregătită să se cerceteze temeinic în oglindă. Simplitatea și onestitatea se întâlnesc astfel bine, într-un loc în care pot să prospere, iar acest lucru a fost capturat perfect de sinopsisul lui Deniz Otay: o fată își face portretul. Nu o întrerupe.
only want to see u holding purple rice
(…)
hei, ai deschis tu cumva punga asta de orez,
cum am visat odată că mă întrebai
despre o pungă mov de orez pe care o am în bucătărie
de parcă ne cunoșteam bine
de parcă am cumpărat împreună punga aia
de parcă tu voiai basmati și eu voiam din ăla lipicios
și eu am făcut un compromis și l-am luat pe ăla lipicios
și m-ai ținut de mână la magazin
de parcă am fiert orezul ăla împreună
și eu am scăpat prea multă sare
și tu ai zis ce bun e
dar ai mințit
e greu să fii foarte bun la a fi singur
dar eu sunt ambițioasă
devin bună la absolut orice vreau
(Pag. 44)
[1]Iulian Bocai scrie o cronică foarte iscusită la „Nu mă întrerupe” pe site-ul său: https://iulianbocai.com/2021/07/26/catalina-stanislav-nu-ma-intrerupe/
[2]Iulian Bocai (tot pe http://iulianbocai.com) vorbește despre distincția aceasta între poeme de atitudine și poeme de aptitudine, în concepția sa poemele Cătălinei Stanislav fiind de atitudine.
Cătălina Stanislav, „Nu mă întrerupe”, OMG Publishing, anul publicării: 2021, nr. pagini: 62
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Priscilla Du Preez pe Unsplash (crop)
scrie un comentariu