În noul său volum, tramvaie vechi, autobuze care nu mai vin, Gelu Diaconu practică o poezie narativizată, străbătută de efluvii melancolice și care, prin universul ei biografic, dezvăluie o heterotopie a locurilor și a memoriei. Pornind de la termenul lui Michel Foucault, putem spune că, la Gelu, dimensiunea heterotopică a biografiei sale (cu spații dintre cele mai diverse, de la fabrici, baruri, librării, până la familie, lecturi sau prietenii de altădată) are un rol dublu: pe de o parte, reactualizează evenimentele trecute, filtrându-le prin sensibilitatea și, evident, perspectiva matură a celui de acum, iar, pe de altă parte, le conferă un puls intens, o vibrație onirică, provenită dintr-un melanj, observat foarte bine și de către Ciprian Măceșaru, „de melancolie, nostalgie și resemnare”.
Firul cinematic urmează întrepătrunderea dintre coordonatele memoriei și cele ale prezentului. Amintirea tatălui, a plimbărilor prin cartierul bucureștean, pe Podul Grant sau la Gara de Nord, a obișnuitelor partide de fotbal cu băieții, nu departe de blocuri, se intersectează cu întâlnirile a tot felul de personaje de un firesc jovial, de un pitoresc urban, irezistibil. Efectul acestei contopiri dintre perspective, dincolo de un dinamism al veridicului sau al insolitului, scoate în evidență un cenușiu razant, pulsatil, care devoalează coordonatele unei geografii interioare și urbane, cameleonice.
Trecutul își întinde vălul crepuscular asupra discursului confesiv, conferindu-i o notă decepționistă vizavi de încheierea unor etape de viață, care nu se mai întorc, dar care nu și-au pierdut forța apropierii de celălalt sau de peisajul-stup al cartierului:
„în visul meu sunt singur într-un tramvai/ cu două vagoane și taxatoare somnolente/ e noapte mereu în visul meu și scaunele/ sunt de lemn și miroase a vechi în visul meu/ și la capăt de linie manipulantul îmi face semn să cobor”. (36)
O continuă așteptare și neliniște în orașul care, parcă, malaxează mereu vieți, perspective, spații, și care nu metabolizează nimic, căci nu e altceva decât „un imens colon/ care se debarasează de tine”.
Nu neapărat o atitudine de repulsie, cât prezența unei retractilități, a unui abandon nesigur într-o lume comercială și comercializată, pe care poetul o tratează cu o resemnare apăsătoare, parcă închisă în învelișul plumburiu al unei vine necunoscute, omniprezente:
„câte crezi că o să mai încapă/ în viața ta?/ asta gândești/ în timp ce ești dat afară din Club A/ din cauză că n-ai plătit taxa de intrare/ ce e acest oraș de care te-ai înstrăinat/ și în care lately ieși atât de rar?/ trebuie să-ți abandonezi prietenii/ fiindcă n-ai bani și ți-e jenă să le ceri/ & te simți cumva/ ca maidanul plin de gunoaie/ de lângă magazinul Tamilia/ asta gândești/ când te îndrepți spre stația autobuzului/ care te va duce la periferia/ unde-ți trăiești viața/ și privești melancolic reclamele la Samsung/ televizoarele full HD cu rezoluția infinită/ ai vrea ca totul să mai întârzie/ să mai rămâi un pic aici”. (35)
Reactualizate cu o limpezime de-a dreptul traumatică, anumite episoade din trecut, cum ar fi cel al rutinei zilnice sau al figurii paterne, încă își mai devoalează filonul pulsatil în cadrul prezentului, încărcându-l, în numele unei sinergii afective, cu energia rememorării și a apropierii umane:
„dimineața era atât de frig/ încât geamurile înghețau pe interior/ după o cafea și două țigări/ fumate în grabă/ plecam la uzină/ în drum îmi luam un pachet/ de la bișnițari/ plăteam dublu/ nu mă duceam la tutungerie/ unde coada era ca la pâine/ cafeaua mi-o făcea bătrânul meu/ se trezea din obișnuință/ chiar dacă după accident/ nu mai mergea la muncă/ îmi făcea rău să-l văd așa/ ținea cârjele sprijinite de masă/ se uita la mine/ fără să spună nimic”. (11)
Camera proprie devine o prelungire a peisajului sordid, de afară. Imaginația conferă privirii rolul deschiderilor spre alte orizonturi insolite:
„după-amiază în cameră/ cu ferestre înghețate/ și pereți murdari/ privesc harta agățată în cui/ orașul unde voi pleca/ e atât de departe/ încât îmi va lua o veșnicie/ să mă întorc”. (15)
Tot imaginația este cea care, în mintea copilului de atunci, recreează spațiul, oferindu-i o aură spectrală, fapt care poate sugera o fragilitate obscură a trupurilor sau a apropierilor, în raport cu atmosfera întunecată care plana peste întregul cartier, sub o formă coșmarească:
„spre seară dădeam perdeaua la o parte/ cu grijă ca să nu fiu văzut/ și priveam strada/ copiii se întorceau/ de la complexul comercial/ cu pâini în brațe/ iar umbrele taților se lungeau/ pe asfaltul topit/ întunericul cuprindea treptat cartierul/ și abia mai vedeam umbra bătrânului meu/ lățindu-se pe zidul blocului/ tot mai aproape/ înghițind fereastra din fața căreia/ mă retrăgeam înspăimântat”. (3)
După cum am observat, folosind instrumente de chirurg al unor zone întunecate din existența rutinieră, Gelu știe cum să creeze poeme de atmosferă. Textele sale, de-o brevilocvență calculată cu o precizie matematică, se citesc cu sufletul la gură, într-un ritm alert, căci, prin imagini puternice, reușește să împletească detaliul veridic al unei confesiuni a mișcărilor, a gesturilor sau gândurilor, de o franchețe dureroasă, cu elementul fantasmatic, care conferă și tensiunea unui anumit suspans neelucidat până la capăt. De aceea multe texte rămân cu finalul deschis:
„m-am privit în oglinda de la baie/ după miezul nopții/ și nimic nu a fost bine/ chipul reflectat îmi era străin/ memoria îmi juca feste/ oglinda pătată îmi ardea fața/ umezeala îmi decolora ochii/ pielea mi se descuama în fâșii/ care cădeau în chiuvetă/ curând au început să-mi apară/ dinții rânjiți prin obraji/ de pe hol se auzeau foșnete ca și cum/ vântul bătea sinistru prin camere”. (17)
Cele două mijloace de transport sunt spații-metafore ale adaptării, ale armonizării umane și temporale. Trecerea de la tramvai la autobuz semnifică trecerea de la memorie la actualitate, dar și invers. Poezia devine cutia de rezonanță a acestora.
Gelu Diaconu, tramvaie vechi, autobuze care nu mai vin, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2022, nr. pagini: 64
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu