polirom.ro

Abia în perioada de început a pandemiei am realizat cât de important este timpul liber pentru un scriitor. Lucrând ca agent de turism, am fost nevoit să stau acasă de la sfârșitul lui martie până după jumătatea lui iunie. Cu mai mult de trei ani în urmă am început cel mai vast proiect al meu de până acum – un roman care să cuprindă viziunea mea despre artă – despre scris, muzică, pictură – despre partea întunecată a creației și despre rolul de călăuză în drumul artistului către esența sa. După o vreme l-am lăsat deoparte și am scris două microromane și un volum de poezii. Acel monstru necesita o putere de concentrare și o dedicare pe care eu nu i le puteam oferi atunci. Anul trecut, spre sfârșitul lui martie, l-am reluat, mai întâi cu sfială, apoi din ce în ce mai hotărât. Curând am prins o poftă uriașă de a scrie la acel roman. În cele aproape trei luni am scris două treimi din roman. Poate că fără acea vacanță forțată nu l-aș fi terminat niciodată.

Tot în perioada de început a pandemiei, pe 7 aprilie, am citit un interviu cu Jon Fosse în Granta și acolo folosea expresia „slow prose“. Mi-a plăcut mult – de asta aveam nevoie, de o poveste amplă în care să mă cufund, să trăiesc în ea, să o trăiesc. Aveam nevoie de liniște, aveam nevoie să spun povestea într-un anumit ritm, așa cum era foarte frumos descris în interviu – „I wanted to let the language move slowly away, like long waves. I wanted to calm down in the writing process, if I can put it like that.“ Aveam nevoie de o poveste în care să cred cu toată ființa, aveam mare nevoie de Amadeo.

Așa că am spus povestea.

Editura Litera, 2021, nr. pagini: 512

Când eram mai mic, în școala generală, îmi plăcea mult să desenez, îmi plăcea senzația – aveam impresia că desenul, odată terminat – de obicei desenam chipuri – mă privește, îmi spune ceva sau cel puțin încearcă să-mi transmită ceva. Era o senzație specială, acum îmi dau seama că a rămas în mine, cu toate că au trecut treizeci de ani de atunci.

Muzica a fost dintotdeauna un prieten, un prieten adevărat. Muzica mă ajută să ajung în niște locuri, să experimentez niște senzații, să înțeleg niște lucruri. Ritmul contează enorm în scris – am învățat foarte multe din muzică, ascultând iar și iar anumite piese, urmărindu-le ritmul, felul în care spun povestea. Înainte ascultam muzică în timp ce scriam, acum am ascultat foarte multă în afara procesului propriu-zis și mai deloc în timp ce scriam. Mă ajuta să intru într-o stare anume.

Simt o imensă recunoștință față de toți artiștii care mi-au transmis atâta emoție, minunată emoție, de-a lungul timpului. Muzicieni, scriitori, dansatori, pictori și așa mai departe, dăruindu-și arta, pe ei, tot ce aveau mai de preț, ce poate fi mai frumos? Despre asta e vorba cu adevărat, despre artă, despre viață, asta e viața, sau ar trebui sa fie. Muzica, scrisul, dansul, pictura, tot ce înseamnă artă, înseamnă poveste, o poveste spusă într-un anumit fel.

Prin urmare, romanul are patru dimensiuni: muzica, scrisul, pictura și spiritul ce le leagă. Mi-am dorit să scriu o carte în care să adun toate acestea: Desenul – pasiunea mea din copilărie, Muzica – cea care nu o dată m-a tras de pe buza prăpastiei, Scrisul – calea mea. Și întunericul, și lumina ce însoțesc deopotrivă procesul de creație. 

Am dorit să spun o poveste, pur și simplu să mă bucur de plăcerea de a povesti, o poveste cu scriitori și pictori și muzicieni, cu dragoste și nebunie, care să se petreacă în Germania, patria fraților Grimm, a lui E.T.A. Hoffmann și a altor mari povestitori, în Roma, orașul magic al artei sau în misteriosul și fermecătorul Amsterdam,  printre altele, ca și cum aș sta în fața unui foc și aș istorisi, mai întâi singur, și după o vreme ar începe să se adune ascultătorii, iar povestea mea ar începe să se plimbe de la unul la altul și atunci povestea ar deveni și a lor, și eu aș tăcea și i-aș privi și m-aș bucura împreună cu ei.


Puteţi cumpăra cartea de la:

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here