Dincolo de faptul că are genul acela de combinaţie între umor şi morală (subtilă) care sigur le va plăcea copiilor, „Confesiunile unui prieten imaginar” surprinde prin perspectiva narativă: povestea e scrisă de cineva care, în realitate, nu există. Cumva, asta mi-a adus aminte de romanul lui Matei Florian, „Si Hams Si Regretel” (Polirom, 2009), un deliciu peste care s-a trecut prea uşor…
La început, naratorul lui Michelle Cuevas pare un copil obişnuit, care merge la şcoală şi se joacă, face trăsnăi şi se distrează de cele mai multe ori cu cea mai bună prietenă a lui, Fleur, o fetiţă pe care o priveşte ca pe o soră geamănă. În timp, însă, Jacques Papier constată că lumea pare să nu-l observe. Iar dacă la început trece peste, eventual se simte uşor jignit, Jacques va ajunge să se întrebe dacă nu cumva atitudinea celorlalţi este îndreptăţită.
Fleur este singura fiinţă cu care comunică. Pe de altă parte, părinţii lui Fleur s-au cam săturat să tot pună tacâmuri în plus la masă ori să rezerve un scaun, care întotdeauna rămâne gol, doar pentru că Fleur spune că şi prietenul ei trebuie să mănânce.
Este interesant de văzut cât acces la realitate are acest Jacques Papier, care sunt limitele între care se poate el mişca. Este clar că Fleur nu va putea trăi tot timpul aşa, pentru că lumea vede asta ca pe o boală. Şi nici Jacques Papier, odată ce-şi dă seama cam cine e, n-are cum să-şi accepte statutul şi va dori să fie personificat. De aici, miza cărţii, care va trebui să găsească o rezolvare şi pentru Fleur, şi pentru Jacques.
O poveste înduioşătoare şi veselă, pe care Editura Arthur a publicat-o anul trecut în ediţia a II-a.
Michelle Cuevas, „Confesiunile unui prieten imaginar”, Editura Arthur, 2016, traducere de Laura Sandu, 170 de pagini
scrie un comentariu