Ileana Negrea scrie de când se știe, ca terapie, în loc de jurnal. S-a născut la Ploiești în 1984 și a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine. A debutat în 2021 cu volumul Jumătate din viața mea de acum, apărut la editura frACTalia. A fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde și a câștigat Premiul Național Mihai Eminescu OPUS PRIMUM. Este feministă, persoană queer și mad și activistă. Coordonează Cenaclul X.
Andrada Yunusoglu: Volumul tău de debut, Jumătate din viața mea de acum, oferă o perspectivă necesară asupra identității feminine – o identitate multiplă și complexă – cum te-ai defini tu, poeta Ileana Negrea?
Ileana Negrea: M-aș defini ca femeie, persoană queer și mad. M-aș defini apoi ca autoare-activistă, acest hibrid, această aglutinare. Și m-aș mai defini ca o ființă extrem de vulnerabilă care își găsește adăpost și curaj în cuvinte.
„Literatura română este o masă întinsă la care stau jos doar cei care respectă regulile puternic împământenite ale jocului. În literatura română avem loc doar ciuntite, mutilate, reduse. Cuminți și angelice. Seducătoare, dar doar ca obiect al dorinței. Inconștiente de propria putere de seducție. Inocente. Firave și delicate. Supuse.”
AY: În poemul N. 1984, scrii „Nu am loc în literatura română./ Nașa mea e Anne Sexton/ Adrienne Rich,/ Sylvia Plath/ Mă revendic din ele”. Atragi atenția asupra unei probleme pe care literatura română, și în general spațiul cultural românesc, au ales s-o ignore, și anume reprezentarea. Cum ai defini literatura română?
Ileana Negrea: Literatura română este una vădit patriarhală, în care vocile celor aflate la margini (femei, persoane queer, mad, precare, rome, imigrante etc.) sunt reduse la tăcere, batjocorite sau sufocate. De aceea, probabil, am migrat inițial spre o altă limbă, o altă cultură, o altă literatură în care oameni asemenea mie și-au declarat deja răspicat adevărul. În care mi-am găsit strămoașe și nașe și surori. Am revenit în limba și literatura română încercând să produc o limbă nouă, să ocup spațiul refuzat celor ca mine până acum, să provoc și să scutur din inerție Poezia (cu majusculă). Rezidența mea în limba engleză nu a însemnat un abandon, ci un act de protest, o călătorie din care m-am întors și mai îndârjită spre a depune mărturie despre viața ca Cealaltă. Literatura română cred că este un teren destul de vast și de rezistent spre a ne conține și susține și pe noi, autoare femei, feministe, politice. Literatura română îmi provoacă o imensă tristețe. Ea este un câmp de luptă, nu unul al fertilității ideilor. Este un monolit în care greu ne putem sculpta firide. O prăpastie în care ne tragem unii pe altele în jos.
Literatura română e Naționalistă și Sfântă. E verde și inflexibilă și perenă și mortuară ca bradul. În ea au loc doar Românii Adevărați, doar Bărbații Adevărați, doar Poeții Adevărați. Literatura română este o statuie problematică ce trebuie dărâmată de pe soclu. Este un film care are nevoie de contextualizare. Este împărăția misoginiei, a homofobiei și a altor uri. Este teama de Celălalt. Este conștiința de sine ca singurul Bun și Drept. Literatura română este o masă întinsă la care stau jos doar cei care respectă regulile puternic împământenite ale jocului. În literatura română avem loc doar ciuntite, mutilate, reduse. Cuminți și angelice. Seducătoare, dar doar ca obiect al dorinței. Inconștiente de propria putere de seducție. Inocente. Firave și delicate. Supuse. În orașul literaturii române orice cetățean poate și trebuie să fie critic-inchizitor, apărător al valorilor neamului/genului său. Literatura română dă genii (subst. masc.) și muze (subst. fem.). Literatura română e ortodoxă și preacuviincioasă, iar când Poetul vorbește de sex, i se iartă; când, însă, vorbește poeta, e sacrilegiu și pângărire a memoriei Poetului Național. Literatura română e un film de groază. Și dacă nu o percepeți așa, cântăriți-vă privilegiile, chestionați-vă, trageți cu ochiul la oglindă, derulați de la început și mai priviți-o o dată.
AY: Volumul tău explorează mai multe dimensiuni ale identității, și modul în care acestea se suprapun, cum ar fi identitatea de gen, cea queer și cea mad. De ce e important să scriem despre experiențele noastre personale?
Ileana Negrea: Cred că e important să scriem despre experiențele noastre personale în primul rând pentru noi, ca terapie. Apoi pentru cele ca noi, pentru a le oferi o reprezentare. Trăim la intersecții și suntem scena unui joc continuu al multiplelor noastre identități. Dacă îl urmărim cu atenție, învățăm multe atât despre noi, cât și despre societate. Și e important să redăm asta în scris, să ne contextualizăm existența, să depunem mărturie a unor vieți trecute cu vederea.
AY: În Eu sunt Săpoca, scrii: „Să fii e mai bine decât să nu fii./ Să nu mai fii înseamnă îngroparea la margine,/ Înseamnă păcatul./ Sunt cealaltă,/ Sunt stigmatul”, versuri care cred că rezonează cu foarte multe persoane. A fi Cealaltă, a scrie dintr-o poziție marginală reprezintă un act politic, dar consideri că odată asumată poziția de poetă ai o responsabilitate socială și politică?
Ileana Negrea: Referindu-mă strict la autoare, nu consider că toată lumea care scrie are sau trebuie să aibă această responsabilitate. Responsabilitatea primară ar fi grija față de sine și față de surorile și prietenele noastre. Ar fi bizar și șocant să ne dăm în cap între noi sau noi însene pentru că nu avem (încă) forța sau curajul de a ne pune lumea întreagă în cap, de a ne expune furiei sau controversei. Scandalului. Avem însă responsabilitatea, față de noi însene, de a rămâne coerente cu și racordate la propriile valori. Dacă valoarea ta e libertatea de expresie, vei scrie cât mai liber cu putință. Dacă este aceea de a face bine, de a redresa răul făcut unei comunități din care faci parte, vei înfățișa în textele tale respectiva comunitate și luptele și greutățile ei.
„Cum spuneam însă apar și alte voci. Voci de la care mă revendic, spre care tind, pe care le simt și vreau să le păstrez aproape. Voci care vin din margini, al căror adevăr răspicat e o forță de temut. Care provoacă și alină, deopotrivă. Care VINDECĂ. Or, poezia este în primul rând vindecare.”
AY: Poemele tale sunt confesive, ceea ce încurajează empatia cititoarelor și a cititorilor. Consideri că formula confesivă favorizează discursurile politice? De ce?
Ileana Negrea: Probabil că da, o favorizează. Pentru că rămâi conectat la tine, la grupul tău, la nevoile tale/sale.
AY: Cum ai descrie poezia contemporană și direcția literaturii de azi?
Ileana Negrea: Poezia contemporană începe să se diversifice treptat, treptat, precum alimentația bebelușilor. Azi o poezie-avocado, mâine una piure de fructe și tot așa. Direcția generală mă sperie. Este una foarte conservatoare, neofascistă. Alternativa fiind niște băieți hip, neoliberali, care vânează cot la cot cu primii vrăjitoarele, intrusele, cele pentru care, zic ei, mesajul primează. Pentru că, nu-i așa, poezia, ca și femeia, trebuie să fie frumoasă și goală de conținut. Cum spuneam însă apar și alte voci. Voci de la care mă revendic, spre care tind, pe care le simt și vreau să le păstrez aproape. Voci care vin din margini, al căror adevăr răspicat e o forță de temut. Care provoacă și alină, deopotrivă. Care VINDECĂ. Or, poezia este în primul rând vindecare.
AY: Ce te inspiră?
Ileana Negrea: Mă inspiră orice mi se întâmplă și mă face să simt ceva, bun sau rău. Mă inspiră (pentru că mă înfurie) nedreptatea, violența acestei lumi. Mă inspiră solidaritatea altora. Și mă inspiră foarte mult dragostea pe care o simt față de partenerul meu și față de prietene (în lumea noastră capitalistă se pune accent mai degrabă pe dragostea romantică, dar eu cred că și camaraderia și afecțiunea față de prietene contează).
AY: Ce sfat ai pentru scriitoare?
Ileana Negrea: Să rămână ele însele. Să își găsească grupuri de persoane asemenea lor, pentru sprijin și inspirație reciprocă. Să scrie pentru ele și pentru oameni ca ele, în primul rând. Să nu se cenzureze. Să scrie mult, texte lungi, cărți stufoase, să ocupe spațiu, să nu le fie teamă să își facă auzită vocea. Să se repete dacă așa simt ele că pot transmite mesajul. Să nu țină cont de criticile sau batjocura care vin la pachet cu publicarea. Avem nevoie de cărțile lor. Eu am mare nevoie de cărțile lor.
AY: Lucrezi la ceva nou în perioada asta?
Ileana Negrea: Scriu atunci când îmi vine. Cred că am deja material pentru un nou volum, dar vreau să mai aștept, să se sedimenteze, să mai editez, să mai scriu, să aleg. Am și un început de roman abandonat și, cine știe, poate îmi găsesc timpul, inspirația și disciplina să îl termin.
AY: Reprezentarea lipsește cu desăvârșire din sfera noastră culturală, așa că aș vrea să ne recomanzi câteva cărți/repere pentru a înțelege mai bine lumea din jurul nostru. ?
Ileana Negrea: Ohhhh, aici ar fi o sumedenie de cărți. Aș putea recomanda teorie politică, psihologie, romane. Dar mă opresc la ceva nou și poetic (deși conține și proză) și local și ușor accesibil. Și vă recomand Adăposturi, antologia Cenaclului X, apărută în 2021 la editura frACTalia și care poate fi descărcată gratuit de pe blogul Literatură și Feminism. ?
Jumătate din viața mea de acum, 2021, frACTalia, nr. pagini 114
–
Fotografie reprezentativă de Pawel Czerwinski pe Unsplash
scrie un comentariu