Cu Jovi Ene mă întâlnesc deja de trei ediții la FILIT și abia la cea aniversară (a X-a) m-am gândit să-l iau la întrebări, cum face el cu scriitorii români și străini. Pe lângă project manager la Filme-Cărți, Jovi e și traducător, dar și autor de cărți despre pensii. Mai mult, ne dă și o veste bună. Află din textul de mai jos ce se întâmplă cu pensiile românilor. Înainte să apară la televizor! Garantat 100%. Un dialog de pe 20 octombrie 2022, marca FILIT Iași.
– De obicei tu ești pe scaunul pe care-l ocup eu acum. Cum te simți în postura celui descusut, Jovi?
– Este destul de complicat, dar eu zic să facem schimb de scaune din când în când, în timpul interviului.
– Poți să mă mai întrebi și tu din când în când chestii.
– Da. Nu, nu sunt obișnuit cu postura asta.
– Am găsit pe internet un singur interviu dat de tine. Cel de la citestema.ro.
– Da, cred că am mai dat de-a lungul timpului câteva, dar au ajuns prin cotloanele ascunse ale internetului.
– Vatra Satului?
– Da, da. Antena Satelor, chestii din astea. Tezaur Folcloric.
– Câmpina Nouă, Câmpina Veche.
– La noi e Revista Nouă.
– Chiar există? Eu am zis la mișto.
– No. Există Revista Nouă, care are o continuitate de 100 și ceva de ani, a fost înființată de Hașdeu.
– Acum 900 de ani…
– Acum 100, nu 1000. Da, deci nu prea dau interviuri.
– Trebuie să se consemneze că eu ți-am dat bani ca să dai interviul.
Interviul în format audio este disponibil pe contul de Soundcloud citestema.ro:
Pasiune și entuziasm
– 100 de euro e rezonabil, din banii tăi, de la FILIT, am primit și eu o sumă substanțială…
– N-a primit niciun ban, este o calomnie ?. Bun. Acum hai să trecem la varianta serioasă a interviului, nu că n-am fi fost serioși până acum. Care este secretul longevității proiectului Filme Cărți? E de mai bine de un deceniu în peisajul cultural românesc, ceea ce nu e puțin.
– Da’ dacă sunt secrete ar trebui să nu le spunem, nu?
– Da, știi, când eram foarte mic, am fost la un interviu la KFC. Voiam să aflu secretul Colonelului Sanders. Și-am aflat că nu poți reuși la acest lanț de fast-fooduri fără Multă Dragoste. Așa poți să-mi zici și tu o chestie de-asta foarte abstractă ori ceva profund, dar care nu înseamnă nimic.
– În cazul meu și-al celor care au rămas de-a lungul timpului la proiect, lucrurile sunt destul de simple: pasiune și entuziasm. Pasiune pentru cărți și cultură în general. Și entuziasmul care a rămas același timp de 13 ani de când a apărut platforma Filme-Cărți. Am avut de-a lungul timpului 50-100 de colaboratori, majoritatea dintre ei au avut pasiune, însă le-a lipsit entuziasmul pe termen lung.
– Sau timpul…
– Și timpul, dar de obicei este vorba de entuziasm. Că familie am și eu, familii au și ceilalți colegi. Avem joburi în cu totul alte domenii decât cel literar, majoritatea dintre noi. Prin urmare, nici noi nu avem prea mult timp la dispoziție.
– Are cineva un loc de muncă în sfera literaturii?
– Carmen Florea, care este librar la Cărturești.
– Asta e o falsă impresie, că stai să citești cărți.
– Nu, dar e conex domeniului literar. Eu, de exemplu, am terminat liceu cu profil filologic, deci putem zice că m-am apropiat un pic de partea de literatură, apoi am făcut Dreptul. Am avut un loc de muncă foarte bun în ultimii 8-10 ani, care îmi permitea să consacru jumătate din timp site-ului.
– Vreau și eu. Unde? Unde se mai găsește?
– Nu. Nu. N-ai studii de drept.
– Școala Vieții.
– Asta nu prea contează la CV.
– Și-acum… breaking news! Hai să spargem un mit, Jovi! Se câștigă bani din recenzarea de cărți? Și, dacă nu, care e motivația intrinsecă de a scrie despre o carte sau un film în cazul vostru, când acest lucru îți consumă cel puțin același timp pe care l-ai petrece citind o altă carte sau vizionând un alt film?
– Ah, păi ne întoarcem la răspunsul precedent, nu? Entuziasm, pasiune. Nu câștigi bani din blogul de carte sau nu se mai câștigă acum bani.
– S-au câștigat?
– S-au câștigat acum 10-15 ani. Nu și-n cazul nostru, dar există un blog, printre primele bloguri de carte din România.
– Bookblog?
– Da. E caz știut. Că cel care a pornit blogul, Andrei Roșca, a povestit acum un an sau doi într-un podcast că, la începuturile blogului, avea contracte cu majoritatea editurilor din România. Contracte pe bani.
N-am plătit abonament la Netflix de când a apărut în România
– Bani buni?
– Suficienți cât să angajeze oameni care să scrie. Da, probabil le plătea o sumă modică pentru fiecare recenzie. După aceea, piața s-a diversificat, și-au apărut tot mai multe bloguri care lucrează gratis. Atunci și editurile s-au îndepărtat. Și-au zis: de ce să-i mai plătim pe bloggeri dacă ei oricum fac asta gratuit? Și? Îi plătesc „în natură”. Chestia este că nu numai editurile, când au văzut că se poate lucra gratis, au mers pe plata în natură, ci și distribuitorii de film.
– La cărți te referi când spui plată în natură.
– Da, iar la film primești abonamente, invitații, popcorn. Și-atunci când și editurile și distribuitorii de film au văzut că există doritori care nu au nevoie să fie plătiți au întrerupt colaborarea și cu blogurile pe care le plăteau. Și-atunci, citestema.ro sau Filme-Cărți, ori alții de pe piață fac totul gratuit. Numai că noi am schimbat paradigma acum 2-3 ani și nu mai publicăm nimic din comunicatele de presă decât dacă suntem plătiți.
– V-a plătit cineva pentru comunicatele de presă?
– Strict pentru comunicatele de presă nu, dar au existat trei-patru edituri care ne-au plătit pentru un pachet complet (comunicate de presă, interviuri, recenzii etc.) pe o perioadă de timp.
– Cât de departe era suma plătită pe recenzie față de suma pe care o consideri tu decentă pentru efortul depus de cineva pentru a scrie una? Și ce-ar trebui să ceară în schimb editura pentru această sumă?
– Este o discuție lungă și complexă. Noi aveam contract și acolo am cerut o sumă decentă. Am cerut… pot s-o spun și public, fiindcă majoritatea editurilor importante au primit oferta noastră în 2018 sau 2019. 500 de lei pe lună. Un contract de parteneriat plătit, în care noi ne obligăm să publicăm toate materialele pe care ei ni le furnizează (diferite comunicate de presă, fragmente în premieră etc.) și să facem și cel puțin 4 recenzii pe lună. În privința recenziilor, am precizat expres că acestea urmau să fie corecte. Dacă nu ne place o carte, o să scriem că nu ne-a plăcut. Ceea ce înseamnă că din cei 500 de lei pe lună, dacă publicam 4-5 recenzii, eu trebuia să le plătesc la rândul meu colegilor o sumă minimă de bani (50 de lei), în speranța că se vor strânge mai multe contracte și că atunci o să-i pot plăti mai mult. Asta a fost convenția. Oricum mi se pare puțin 50 de lei. Ținând cont că îți ia o săptămână să citești o carte și alt timp îndelungat pentru a scrie o recenzie bună.
– Eu am zis că timpul de recenzat e aproape cel puțin egal cu timpul acordat lecturii sau măcar jumătate.
– Nu, nu. Eu pot să citesc într-o săptămână o carte, dar dacă stau 2-3 ore pe recenzie o termin. Acesta este timpul meu. Unii stau și cercetează 5-6 ore sau stau o zi-două. În privința banilor, fiecare plătește colaboratorii în funcție de ceea ce are. Întrucât nu am buget în momentul de față, eu nu plătesc pe nimeni. Și editorii rămân aici, tot din cauza entuziasmului.
– Măcar ai abonament gratuit la Netflix?
– Da, da. N-am plătit abonament la Netflix de când a apărut în România, în 2018.
De-atunci abonamentul ne este furnizat de un partener Netflix, cu înțelegerea că din când în când să mai scriem despre filme apărute pe Netflix – recenzii pozitive sau negative. Nu știu dacă e un „deal” mult mai avantajos decât la cărți. Cartea e carte. Editurile nu-ți dau acces la un număr foarte mare de pdf-uri. Le e teamă că informația se propagă, ceea ce e corect pe de o parte, și-atunci s-a stabilit să existe un număr oarecare de cărți pe tiraj (de obicei, 25) care să fie destinate promovării. Editura Humanitas, de exemplu, ne trimite aproape toate cărțile noi apărute pe piață. Alte edituri, mai multe sau mai puține, în funcție de ceea ce solicităm sau ce au ei la promovare. Și, întrucât nu avem contracte scrise de parteneriat plătit, facem recenzii la cărțile și filmele la care ne permite timpul.
U.M. (Unitatea Militară) Filme-Cărți
– De ce se numește Filme-Cărți? A fost primul nume care v-a venit?
– Eu am avut un blog personal pe care scriam impresii despre cărți și filme. Se numea Jovimpresii. Prin 2008-2009, când blogurile au explodat și chiar avea succes. Lumea comenta acolo. Se porneau discuții. După aceea, un tip din Câmpina care mă citea, un IT-ist, a avut ideea să dezvoltăm cumva blogul meu, să-l facem site și să adunăm mai mulți colaboratori. Lui i-a venit ideea cu numele. Am fost de acord pentru că eram prieteni, apoi am cumpărat totul pe numele meu (domeniu, hosting etc.).
– Și o să-i rămână fiului tău de 17 ani? „Tată, îți las o bibliotecă și un site de păstorit!”
– Site-urile nu-l interesează. Doar Instagram momentan.
– Eu am venit să te descos, pentru a învăța cum să îmbunătățesc Kooperativa Poetică. Următoarea întrebare este: Aveți plan editorial? Lucrați pe bază de deadline-uri?
– Da. Fiecare editor care primește un lucru gratuit, primește un deadline pentru recenzie.
– Și cel care nu respectă termenul limită este penalizat?
– Da. Dar există o înțelegere între noi. Că în momentul în care solicită ceva, să ofere la rândul lor ceva în schimb. Nu băgăm cărți pe gât. Le spun: vedeți că editura Polirom (pentru că ne aflăm la Iași) ne întreabă: „Vreți niște cărți? Ce cărți?” Așadar, îi întreb pe cei 12 colegi ce vor. Ei cer o anumită carte și, dacă au solicitat-o, se obligă să și scrie despre ea. Indiferent că le place sau nu. Și pedeapsa este următoarea: dacă întârzii mai mult de nu știu câte luni și ai mai multe cărți în stoc, nu mai primești altele.
– Un fel de U. M. Filme-Cărți? Unitatea Militară Filme-Cărți?
– Da, lumea zice că sunt un șef rău, dar eu cred că sunt un șef bun. 🙂
– Probabil că ai vorbit cu zeci de scriitori români și străini. Care ar fi un top 3 personal? Din perspectiva materialului brut, al mesajului transmis și mai ales din perspectiva produsului care ajunge la publicul vostru.
– Complicată asta. Pe locul 1 Sjon, islandezul. Trebuia să stăm o jumătate de oră și-am stat o oră jumătate. Și a fost mișto că am discutat și de fotbal. Nu îi place, dar a jucat când era în liceu și-n facultate și, de fiecare dată când primea mingea, nu știa ce să facă, așa că șuta tare în tribună. (E și frig în Islanda.) Pe locul doi ar fi Andrei Oișteanu. Și pe trei – Tatiana Țîbuleac. Totuși cele mai faine interviuri pe care le-am făcut sunt cele de duminica seara. Am luat interviu imediat după FILIT celui sau celei care a câștigat titlul pentru cea mai iubită carte de liceeni. Am vorbit duminica seara cu Tatiana Țîbuleac, Radu Vancu sau Simona Goșu la cald, cu impresii despre FILIT. (Iar în 2022 cu Alina Nelega.)
– Cum arată publicul vostru? Ce ai aflat despre el?
– Din nou o întrebare complicată. Eu cred că avem un public fidel, pasionat de cultură adevărată, dar pe care noi nu îl simțim tangibil, pentru că ne implicăm foarte puțin în Social Media și nu ieșim decât rareori în offline. Am avut o întâlnire offline la Club A, la CDPL Fest, la care a venit destul de multă lume. Cred că nouă ne lipsește un specialist Social Media. Adică noi scriem așa cum simțim, fără să ne gândim că trebuie să introducem cuvinte cheie. Iar ca statistică, jumătate din publicul nostru vine organic, nu de pe Social Media.
– S-a modificat ceva în preferințele publicului vostru în acești 13 ani?
– Ne uităm la statistici. În primii ani, era clar că lumea mergea mai mult la cinema, însă erau și mulți care vedeau filme piratate. În fiecare lună, făceam topuri, iar cele mai vizitate și comentate articole erau acestea. Acum, în schimb, articolele despre filmele de pe Netflix sunt cele mai vizitate la noi. Sunt de zeci de ori mai mari accesările la un articol despre Blonde, film apărut acum puțin timp despre Marilyn Monroe, decât la un articol despre o carte publicată de un autor român.
Traducătorul Jovi
– Știu că ai făcut o mică pauză profesională undeva prin 2020-2021, care ți-a permis să faci niște traduceri. Și-a ieșit la editura Pilot Books, sub tălmăcirea ta, Manual de tenis, de Nick Bollettieri. Ce ai face diferit? Ai repeta experiența? Biografia cărui sportiv ai vrea să o traduci?
– În 2020 am luat o pauză de un an. Și atunci m-am gândit la o mulțime de joburi care să-mi permită să stau acasă. Mai era și pandemia. Și-a venit unul dintre prietenii mei, Bogdan Ungureanu, managerul de la Pilot Books, editură specializată în cărți despre sport. M-a întrebat dacă nu vreau să traduc o carte, deși nu sunt mare specialist în engleză. Și-atunci mi-a trimis prefața de 10-15 pagini. I-am tradus de probă, i-a plăcut și am mers până la capăt cu Manual de tenis. E o carte de 500 de pagini, foarte tehnică, cu multe lucruri care-mi plăceau. A ieșit bine. După 5 luni.
– Câte ore lucrai la traducere?
– Cam 5 ore pe zi, să zicem. După aceea am tradus Din sălbăticie, de Ben Fogle, un tip care are emisiuni pe BBC, un personaj influent. O carte despre plimbările lui prin Antarctica, Patagonia. Între timp, am mai scris și o carte despre pensii, care e cartea mea profesională. Asta am făcut timp de un an de zile. Apoi am revenit la job.
După ce am început job-ul și am obținut și o funcție de conducere, care îmi ocupă tot timpul, nu m-am mai gândit să traduc. Numai că acum 2 luni, Bogdan m-a contactat din nou și m-a întrebat: Vrei să mai traduci o carte? N-am timp, dar am zis DA ca de obicei, din entuziasm, căci mi-a plăcut ce am făcut. Urmează să apară în 2023, în prima parte a anului, probabil. O biografie a unei jucătoare de tenis care nu e Simona Halep. Mi-am dat singur un deadline de 6 luni, pentru că nu e o carte atât de lungă. Sper să mi-l și respect, zic de deadline. Au trecut aproape 2 luni. Treizeci de pagini din 100, deci foarte puțin. (Interviul a fost înregistrat în octombrie 2022 la FILIT, n.r.).
– Dacă ai merge în ritmul ăsta, ți-ar lua un an.
– Da. Ultima lună m-am concentrat pe FILIT. Am citit cărțile autorilor pe care îi voi intervieva.
– Cam cât vei aloca acestui proiect de tradus?
– Dacă aloc 10 ore pe săptămână o să-l termin la timp.
– Iar te întreb. Se câștigă mulți bani în România din traduceri?
– Pentru efortul depus, se câștigă puțin.
– Plus că trebuie să stăpânești foarte bine limba.
– Unii traduc și dau așa cartea, la prima mână, editurii. Sunt persoane care n-au așa multă experiență. Eu îmi notez expresiile pe care simt că nu le-am tradus bine și că va trebui să revin asupra lor. Vorbesc și cu redactorul când e nevoie. Îmi mai întreb prietenii din Anglia sau America despre anumite expresii. De exemplu, la cartea despre tenis, am avut un prieten care joacă tenis la nivel semi-profesionist și știe terminologia. Iar un antrenor de tenis m-a ajutat cu anumite expresii.
– Deci nu se câștigă?
– Nu suficient. Dacă ești o persoană care nu are job, e un lucru bun, pentru că, iată!, eu am câștigat într-un an din traduceri și alte joburi literare.
Spunea cineva, în glumă, că singurele evenimente culturale relevante din Câmpina din zona literaturii sunt organizate de Șeful casei de pensii
– Tot de dată recentă au fost evenimentele culturale pe care le-ai demarat în primăvara anului 2022, la Câmpina. Au trecut pe acolo Radu Paraschivescu, Diana Iepure, Ciprian Măceșaru, Simona Goșu. Ce ai învățat din experiență? Ai reușit să creezi o comunitate?
– Câmpina este un oraș foarte puțin relevant din punct de vedere cultural. Nu cred că se citește prea mult, de aceea nici public interesat nu este. Mi-a plăcut foarte mult proiectul inițial de la Prăjitoria cu Povești – așa se numește locul. Am vrut să construim o comunitate de cititori pornind de la sursă. Am fost în școli, am vorbit cu profesorii de literatură română, de engleză, de istorie, ca să identifice ei pe cei mai buni elevi ai lor și pe cei care citesc și să-i aducă la evenimente. Să cunoască cu adevărat scriitori care trăiesc, nu care au murit.
De altfel, cel mai neașteptat eveniment din punctul de vedere al numărului de persoane a fost cel cu Adina Popescu. Am avut în jur de 40 de persoane în sală, din care 25 au fost copii. Adina Popescu a plecat de acolo extenuată, deoarece copiii i-au pus întrebări timp de 90 de minute. Lucrul ăsta merge dacă și proiectul ăsta merge. Momentan sunt într-o pauză. Dar poate am să revin cu evenimente. Spunea cineva din sală, în glumă, că singurele evenimente culturale relevante din Câmpina din zona literaturii sunt organizate de Șeful casei de pensii. Nu sunt singurele, dar nici prea multe altele.
– Mai prindem pensia, Jovi?
– Apucăm pensia. Numai că trebuie să fim conștienți de asta de tineri. Ca să contribuim cu mai mulți bani. Ar fi bine să nu pierdem timpul. Ca să-ți dau exemplu. Eu sunt angajat, primul meu job a fost la Casa de Pensii din Câmpina. Am stat acolo primii 8 ani. Veneau oameni la ghișeu, la 45 de ani, și întrebau, nu-i așa că nu o să apucăm pensia? Așa că lucrau la negru sau nu se angajau cu contract de muncă. După 20 de ani, vin aceleași persoane și mă întreabă de ce e pensia mică.
– Cum s-a schimbat FILIT în acești 10 ani? Ai fost și la primul? Dar platforma Filme-Cărți cum a evoluat în paralel cu FILIT?
– Am fost de la a doua ediție a FILIT-ului. S-a dezvoltat foarte mult festivalul de la Iași. Se observă și din organizare și din numele autorilor. Aici mie mi se pare o efervescență deosebită când vin la FILIT. Cât despre Filme-Cărți, noi am rămas la fel. Singura chestie e că suntem mai cunoscuți în mediul literar. Că odată ce vii și cunoști autorii pe viu, legi amiciții, prietenii și devii relevant sau măcar cunoscut.
Iași, octombrie 2022
[…] Interviu Jovi Ene; […]