elefant.ro

O carte de poeme în română, engleză şi… daneză, la care a lucrat un fan al Borussiei Dortmund? Iată un punct de plecare interesant pentru o discuţie cu un poet tânăr, pe care experimentele nu îl sperie, ba chiar le caută. În cele ce urmează, îl cunoaştem împreună pe Andrei Zbîrnea.

Andrei, Pink Pong este o carte scrisă la mai multe mâini, cu versuri în română, engleză şi… daneză. Pentru că ai scris-o împreună cu danezul Claus Ankersen. În ce mod ai ajuns să scrii o astfel de carte?

În primul rând, nu cred că am vrut să fie o carte. Cel puțin nu eu și nu în primă fază. Ne-am întâlnit prin primăvara lui 2017 (16 martie 2017) în Londophone de la Cișmigiu (da, încă erau deschise barurile). El fusese invitat la un festival finanțat din bani publici (cred că era Festivalul Internațional de Poezie București, dar nu bag mâna în foc pentru asta) și noi (echipa din jurul editurii frACTalia și a clubului de lectură frACTal) ne-am gândit să îl invităm la un eveniment mai neconvențional. În Londophone. Și acolo a performat Claus niște texte foarte faine. A mai fost Peter Sragher în seara respectivă, asta îmi amintesc cu siguranță. Și ne-am așezat după show să bem câteva beri și am ajuns, vrând-nevrând, la subiectul Pink Floyd.

Și tot foarte repede ne-am gândit să ne dăm pase și să scriem pornind de la muzica lui Gilmour&Waters. Regula a fost simplă: Eu am trimis piesa, Claus a scris primul text. Claus mi-a trimis a doua piesă și eu am scris. El în engleză, eu în română. Aici a intervenit un scurt-circuit, așa că am cooptat-o pe Iulia Stoichiț de la Brașov, care m-a ajutat să duc textul meu în engleză. Și apoi textele lui în română. Și jocul a tot continuat până la momentul în care ne-am dat seama că scriem o carte la mai mult de patru mâini. Două ale poetului Andrei Zbîrnea, două ale poetului Claus Ankersen, două ale traducătorului Claus Ankersen, două ale traducătoarei Iulia Stoichiț, două ale traducătoarei Daniela Micu, două ale editoarei Iulia Militaru.

Fiind o carte scrisă la atâtea mâini, cum o vezi tu astăzi? Care ar fi miezul ei, ce o face să fie un tot unitar?

Doar din perspectiva mea (a șasea parte din text îmi aparține, cele 18 poeme în limba română) nu simt neapărat că e o carte unitară. Nici nu mi-aș dori neapărat. E mai degrabă un omagiu adus peste timp muzicii Pink Floyd, păstrând totuși cheia prezentului. Un prieten, poet și el, zicea că volumul ăsta ar putea fi încadrat la poezie SF. Cine știe, poate are dreptate? A mai ieșit o carte SF la frACTalia, tot de poezie, Hotel Cosmos, alcătuită de Vasile Leac. Miezul ei ar fi posibilitățile pe care le oferă limbajul pe de o parte, și cele trei limbi pe de altă parte. Și mi-am dat seama de asta mai ales la lansarea pe care am avut-o pe 22 noiembrie 2019 la Ambasada Daneză. Acolo, Søren JENSEN, ambasadorul, a interpretat splendid câteva piese floydiene, iar eu și Claus am citit din volum. Și chiar am jucat pink-pong, nu ping-pong. Cu mingi roz. Am fost mai bun. Apoi, duminică 24, am încercat chiar o lectură în daneză (eu) și în română (Claus). Îmi place să cred că e o stație interesantă volumul nostru, că Pink Pong va fi descoperită de încă și mai mulți oameni în anii ce vin.

Perioada nu este una tocmai fastă pentru a aduce o carte în atenţia publicului aşa cum eram obişnuiţi. Mi-ai spus deja despre o lansare… La ce alte evenimente aţi mai reuşit să o prezentaţi şi cum crezi că poate cartea voastră să ajungă la mai mulţi cititori acum, când e şi pandemie, şi când se spune că nu se mai prea citeşte atât de mult în România (nu mai vorbesc de poezie)?

Până acum am prezentat-o la București și Drobeta-Turnu Severin. În orașul de la Dunăre am avut semnale interesante, foarte mulți oameni au construit sinapse între Roger Waters-David Gilmour-Syd Barrett-Claus Ankersen&Andrei Zbîrnea. Meritul aparține și organizatorului, Sorin Delaskela, dar și colegei de lansare, Ana Săndulescu, care a prezentat volumul Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor (CDPL, 2019). Așteptăm și câteva cronici între timp. Există semnale în acest sens.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face acum este să ai cartea în format pdf. Ca poet. Mai ales ca poet. Și să îți faci curaj să te filmezi și să postezi videoclipuri pe youtube sau facebook. A existat un Maraton de Poezie Online (Antonia Mihăilescu, Toni Chira, Sorina Rîndașu, Savu Popa) cu mai mult de 100 de filmări de la poeți și poete românce și, când scriu acest interviu, se pregătește prima ediție online pentru Festivalul Doinaș de la Arad. Cu Lia Faur + cei patru amintiți mai sus. Dar asta cu online-ul funcționează pentru a cuceri cele 15 secunde de faimă. Nu, nu mai putem vorbi de 15 minute ca în vremea lui Andy Warhol.

Poezia mea, poezia altora, poezia bună, chiar și poezia proastă, toate aceste forme sau formule nu vor ieși prea curând din underground. Nici proza nu o duce wow, dar acolo se poate vorbi de o masă critică de cititori.

Iar treaba cu nu se citește foarte mult în România e pe jumătate adevărată. Nu se citesc cărțile în format fizic, dar se citesc știri pe site-uri (mai mult ca niciodată, o spun din mijlocul branșei), se citesc subtitrări la serialele de pe Netflix și Amazon Prime și se mai citesc versurile când oamenii cântă la karaoke.

Nu știu dacă tirajele de poezie (cuprinse între 100 și poate 700 la autori mai consacrați), care nu se prea epuizează, pot fi crescute. Teama mea este că volumele de poezie vor apărea mai greu. Nu în tiraje mai mici, asta e imposibil. Dar nu vom mai avea târguri de carte atât de bogate în cărți de poezie. Și asta nici măcar nu e o problemă reală pentru ce va urma. Sper să mă înșel totuși.

Revenind la Pink Pong, sper să pot lansa și la Suceava, Sibiu și poate Cluj. Primisem o invitație și de la Buzău, de la poetul Negru Opac, sper să o pot onora.

Cum te împaci tu cu ideea de a te filma vorbind despre poeziile tale? Ori de a-ţi recita public versurile? Impresia mea, poate greşită, e că poetul este mai degrabă timid, că trăieşte mult în sine şi, dacă e să se exteriorizeze, să se expună public, preferă să o facă prin scris şi nu prin imagine video.

Am început să mă împac mai bine cu filmările de când suntem în izolare. Am făcut patru sau cinci videoclipuri simple și vreau să mai înregistrez câteva. Timiditatea se educă, se poate lucra cu ea, dacă faci repetiții și dacă o transformi într-o prioritate.

Am participat la Maratonul Online de Poezie 2020 (organizat de tinerii poeți și poete Toni Chira, Antonia Mihăilescu, Savu Popa și Sorina Rîndașu), am participat la Festivalul Doinaș de la Arad (1-2 mai), eveniment care s-a mutat și el online și i-am trimis un video și lui Sorin DespoT pentru proiectul Soso recită. De asemenea, am înregistrat un poem pentru pagina Jurnal Poetic și un video pentru ziua poeziei. Am citit din Baudelaire. Acesta din urmă încă nu a apărut. Pe lângă asta, sezonul al patrulea din Mornin’ Poets s-a mutat online, pe video (Google Meet). S-au adaptat cu bine antrenorii cu care am lucrat în primăvara aceasta. Andrei Mocuța, Andrei Dósa, Răzvan Ţupa și Olga Ștefan. Putem crea un cadru propice poeziei și în mediul online, nu e o chestiune pe care să nu o putem adapta.

În plus, ProgNotes, singurul proiect românesc dedicat extensiv rockului progresiv, din care fac și eu parte, a început o serie de podcasturi, pe care le moderez. Video și audio. Momentan am înregistrat trei episoade (un pilot și două numerotate) și i-am avut invitați pe Charlie Griffiths (chitarist al trupei britanice Haken) și pe Mircea Becherescu (chitarist al trupei Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut).

Sunt din ce în ce mai convins că viitorul culturii de nișă (fie ea poezie, fie rock progresiv, fie pictură în ulei de cocos) se va așeza preponderent pe materialele video și audio. Podcasturi, videopoeme, vloguri, scurt-metraje poetice. Viitorul aparține platformelor video și, din păcate, mai ales acelor platforme care mizează pe attention span-ul unor muște, vorba cuiva foarte drag. Vezi videoclipurile de șase secunde de pe Tik-Tok. Glumesc, mai bine nu le vedeți.

Ca să nu mai spunem faptul că criza economică post-COVID va închide sau va restrânge activitatea unor edituri care publicau și poezie. Și nu vor mai ieși sute sau mii de cărți de poezie la edituri de prin orașe de provincie. Nu voi da nume de orașe, dar există comunități în țară de sub 100.000 de locuitori, unde există (existau) 14-15 edituri care printează (nu editează) cărți pe banii poeților locali. Din punctul ăsta de vedere, mă bucur pentru pădurile care vor fi salvate, chiar dacă rezerva creată nu înseamnă vreo realizare cu care să te poți lăuda într-un raport de la corporație.

O parte din autorii care nu vor mai putea scoate atât de ușor cărți se vor orienta spre platforme precum Soundcloud, Youtube, poate chiar Tidal sau Spotify. Nu neapărat cei tineri, ci mai degrabă autorii și autoarele care au fost dintotdeauna prieteni cu tehnologia. Și, slavă cerului, avem niște nume foarte bune în digital din poezia românească. Mă gândesc la Chris Tănăsescu, Răzvan Țupa, Cosmina Moroșan, Anca Bucur, Mihók Tamás, Iulia Militaru.

Păi, Andrei, dacă tot îmi dai nume, iar lumea vrea, cum zici şi tu, chestii scurte (ca să nu repet expresia cu musca), dă-mi, te rog, trei nume, trei poeţi români (includem aici şi poetele, deci trei în total), pe care i-ai recomanda oricui habar nu are de ce se mai scrie azi în poezia românească. Şi dacă vrei să explici şi de ce faci alegerile acestea, îţi sunt recunoscător. 😊

E foarte greu să aleg numai trei nume, însă hai să ne încadrăm în regulile jocului propus de tine.

Elena Vlădăreanu – pentru polifonia vocilor din textele ei și pentru forța concretului ca metaforă perfectă. Recomand Bani. Muncă. Timp Liber (2017, Nemira).

Simona Popescu – pentru minunata carte Lucrări în verde: sau Pledoaria mea pentru poezie (Cartea Românească, 2006). Nu neapărat poezie, însă acest volum-salbă țese poezia printre straturi de muzică bună, cinema de artă și alte forme de artă. Nu mai pun la socoteală faptul că datorită Simonei Popescu am pornit-o în direcția poetică de acum. Despre asta, cu altă ocazie.

Vasile Leac – poetul care mă face să privesc mereu în afara cutiei. Aici voi recomanda două cărți: Dicționar de Vise (Cartea Românească, 2006) și Monoideal (Nemira, 2018).

Bonus: un careu de 4 autoare și autori nedebutați sau aflați la primul volum: Ioana Vintilă, Antonia Mihăilescu, Toni Chira, Emilia Nedelcoff.

Pagină din volumul Pink Pong

A publica o carte „internaţională”, aşa cum ai făcut tu, chiar mi se pare ceva deosebit pentru un poet român de azi. Cum simţi tu că a venit acest volum în cariera ta şi cum îţi vezi următorii ani ca poet? Ai anumite dorinţe legate de scrisul tău, un plan vizavi de ce ai vrea să publici ori de cum ai vrea să fii receptat?

Sunt mai multe feluri prin care pot să răspund acestei întrebări. Voi alege varianta abruptă și tăioasă. O să redau o scurtă poveste, care va genera practic răspunsul. În octombrie 2017, împreună cu Mircea Duță, Anca Bucur și Iulia Militaru, demaram serile culturale frACTal. Și am construit un super lineup la ediția pilot, avându-i lângă mine pe Simona Popescu și pe poetul ceh Petr Borkovec. Traducerea a fost asigurată de scriitorul Mircea Duță, iar eu m-am concentrat pe moderare și pe construirea liniilor directoare ale evenimentului.

După 2-3 întrebări adresate Simonei Popescu (a fost clar că nu am nimerit pe subiect), deja mă descurajasem, mai ales că participasem și la un atelier de poezie cu dumneaei (acel atelier devenind mai apoi Mornin’ Poets), și aveam pretenții de la mine că vin cu întrebări solide și interesante. Prima întrebare se referea la prezența Simonei Popescu într-o antologie de poeți români traduși în limba cehă. Cartea apăruse la Praga și voiam să știu cum este pentru o scriitoare să pună mâna pe o carte fizică, în care e tradusă într-o limbă pe care nu o cunoaște. Și răspunsul a fost mult mai pragmatic decât m-aș fi așteptat. Și cumva dur pentru poziția mea de moderator-jurnalist din acel moment: Nu am văzut niciodată acea antologie, nu a existat vreo lansare, nu cred că știu nici cum arată coperta.

Cam ăsta e crudul adevăr când vine vorba de cariera internațională a poeților români. Tirajele sunt foarte mici în general, cărțile circulă puțin spre deloc, probabil cu mici excepții. Însă, propun să nu ne îmbătăm cu apă rece. Eu unul nu o voi face. Pink Pong-ul nu a ajuns nici măcar în toate mediile poetice din România, nu mai vorbesc de publicul larg. 640 de like-uri pe pagina de autor de Facebook nu înseamnă 200 de volume vândute. Nici pe departe. Fără auto-promovare (folosind tool-uri de content marketing), e foarte dificil să vinzi chiar și o singură carte. Se publică enorm de mult (se publica până la momentul COVID-19), se citește mai puțin și există o polifonie de voci în spațiul cultural, care, din păcate, riscă să se transforme într-un S2N (signal to noise).

Ca să răspund la partea cu planuri, ele ar fi câteva.

  • Un nou volum de poeme – NickCave@Bergen;
  • O antologie de poezie, ca antologator (detalii puțin mai târziu);
  • Să scriu proză;
  • Un volum de interviuri cu zona artistică din România, Interviuri pentru Realitate;
  • O carte non-fiction. Încă sunt în discuții, pentru a stabili detaliile.

Să vedem când voi avea timp de toate!

Chiar că ai avea nevoie ca ziua să includă mai mult de 24 de ore… Ai deja ani buni de când publici poezie. Ar fi trecerea către proză şi non-ficţiune un mod de a te autotesta ori, poate, o încercare de a spune lucruri pe care, prin poezie, nu le poţi spune? Chiar aşa… Poate poezia să descrie tot ce contează pentru tine?

Nu cred că pentru mine poezie e singura formă de expresie care funcționează. Cu atât mai mult nu pot afirma lucruri atât de mari precum că descrie tot ce contează pentru mine. Probabil că există în istoria artei exemple de creatori sau creatoare care au dat 101% într-o singură formulă. Totuși, dacă mă gândesc la unul dintre pictorii mei preferați, Egon Schiele, el a scris și poezie bună. Nu știu câtă lume îi apreciază poezia în raport cu tablourile, însă pentru el, pentru scurta lui viață, poezia a fost o altă formă de manifestare. În 28 de ani de viață, răpus de gripa spaniolă, Egon a fost preponderent pictor, însă a scris și versuri. Întorcându-mă la mine, nu pot spune că un anumit tip de comunicare mă definește. Pentru că poezia e o formă de comunicare, tot pe Simona Popescu o citez.

Diagrama mea radială de comunicare în spațiul public (online sau offline) cuprinde în proporții variabile poezia, jurnalismul (cu diferitele lui forme – interviu, reportaj, știre, podcasturi, recenzii, statusuri de facebook, alte forme), copywritingul, dar și organizarea și gestionarea atelierelor de poezie (din postura de manager de proiect).

Sunt convins că trecerea la proză și non-ficțiune e o adevărată provocare (clișeu asumat) și că există șansa să nu-mi iasă ca în cazul jurnalismului și poeziei. Dar dacă nici după două luni de stat în izolare nu ne asumăm riscuri, nu mai știu când am putea-o face.

Andrei Zbîrnea, un poet român virusat cu BVB (Borussia Dortmund) (foto: Cornelius Drăgan)

Dragă Andrei, am plecat de la Pink Pong, dar nu pot să închid acest ciclu de întrebări şi răspunsuri, fără să ajung şi la Die Schwarzgelben – Borussia Dortmund, una dintre marile tale poveşti de dragoste. 😊 Pe când o carte de poeme despre BvB, tradusă în germană?

Eu am mai tot inserat chestiuni legate de Borussia în textele mele, cu precădere în Turneul Celor Cinci Națiuni (frACTalia 2017), carte despre care am scris într-un material mai vechi din revista ta. Mai am un poem, care va apărea în revista Arca de la Arad (sper că și în print) și care începe așa:

Poem început în Centrul U din Dortmund

pe care

îl voi termina pe avion

în bagajul de cală

(sau de ce nU?)

îl voi strecura printre paginile

romanului febra

stadioanelor de nick

cave sau poate un alt

nick fan al echipei Arsenal Londra.

Textul l-am scris la Dortmund, în 2019, când am asistat împreună cu colegii de fan-club la partida cu VfL Wolfsburg. Era sfârșit de martie, după meci treceam pe primul loc (Bayern făcuse egal la Freiburg, 1-1), iar atmosfera era senzațională. Nu mai spun ce final de infarct am trăit, 0-0 până în minutul 90, iar apoi două goluri marca Paco Alcácer. Era în perioada lui bună, nimic nu anunța despărțirea de Borussia și revenirea în Spania, la Villareal, atât de curând.

Poemul început în centrul cultural U din Dortmund, care se numește Poem început în centrul U din Dortmund, chiar a fost scris (prima lui formă) într-o sală-atelier a centrului cultural U din Dortmund. Am mers cu Cătălin, un prieten din fan-clubul românesc, care este regizor de televiziune în Germania.

Înainte de meciul de sâmbătă am fost la muzeu și ne-a plăcut. Ne-am încărcat bateriile, am văzut ceva lucrări de Dan Perjovschi, am desenat, scris, pictat, construit diverse forme, ne-am simțit cumva (suntem de vârste asemănătoare) într-o fază creatoare amândoi. Eu eram a treia oară la Dortmund, Cătălin probabil venise mai des, însă pentru ambii a fost un mod diferit de rutină dinainte de partidă. Berile și cumpărăturile din magazinul oficial al Borussiei Dortmund pot fi combinate și cu activități culturale.

Carte de poeme despre BVB tradusă în germană? Pare un vis și dacă e vis, hai să-l ducem la nivelul 99. Aș mai adăuga acestui tablou și o lansare pe stadion la care să participe o parte dintre următorii jucători și antrenori: Stéphane Chapuisat, Marcel Răducanu, Lars Ricken, Tomáš Rosický, Márcio Amoroso, Mats Hummels, Lucas Barrios, Nuri Şahin, Gonzalo Castro, Neven Subotić, Marco Reus, Thomas Delaney, Jakub Błaszczykowski (numele acesta l-am luat cu copy-paste, nu mi-ar fi ieșit), Łukasz Piszczek (la fel și acesta), Roman Bürki, Axel Witsel, Shinji Kagawa, Thomas Tuchel sau Jürgen Klopp.

Eu să execut lovituri libere și să citesc poeme (în română și germană; subit știu și germană) la poarta de la Die Südtribüne, iar Zidul Galben să fie prezent ca la un mare meci, ca la meciul cu FC Schalke 04. În poartă ar sta Roman Bürki, iar în zid Marcel Răducanu, Gonzalo Castro, Nuri Şahin, Lucas Barrios, Lars Ricken. Lângă mine, să mă sfătuiască cum să execut (și să-mi sugereze ce poem să citesc), Marco Reus, Jakub Błaszczykowski și Tomáš Rosický.

Revenind cu picioarele pe pământ, e posibil ca primul meu proiect de proză să aibă mare legătură cu Borussia Dortmund, dar încă nu sunt sigur de nimic în acest sens.

Andrei, privindu-şi din tribună echipa preferată, Borussia Dortmund

Ce imaginaţie! Mie mi s-ar părea interesant şi să scrii o carte de astfel de poeme şi să o duci la club, în Dortmund. Sigur vor fi reacţii frumoase, chiar dacă va fi numai în română. Dar de ce nu ceva bilingv, dacă tot ai experienţa Pink Pong? Oricum, zic să ajungem şi la capătul acestui dialog şi să vedem cam care ar fi prima carte pe care ai vrea s-o scoţi? Ai vorbit deja despre ce ai în plan, dar ce anume ai vrea să apară cel mai repede?

E extrem de dificil de dat un răspuns aici. Fiecare carte se scrie în felul său. Aș putea răspunde pe care aș vrea s-o scriu prima dată. Și aici sunt mai multe răspunsuri, în funcție de criteriul avut în vedere.

Categoria hai să facem o pauză de la poezie și să avem un closure pentru următorii patru cinci ani – NickCave@Bergen, volumul de poeme.

Categoria să facem trecerea de la poezie la proză. Cartea non-fiction, e vorba de a scrie împreună cu altcineva, de a-l ajuta să spună o poveste de viață.

Categoria dacă faci trecerea, fă-o în așa fel încât să se simtă diferența (cel puțin să o simți tu). Aici ar fi miza cărții de proză. Scurtă sau roman.

Categoria poți face un volum de interviuri care să fie cât de cât mainstream, dar în care să rămâi în zona culturală. Aici e vorba de interviuri pe care le-am publicat pentru realitatea.net, dar și de interviuri de la prognotes.ro. Problema ar fi aici că e greu să găsești o editură care să publice interviuri și care să promoveze în mod real cartea

Dar cel mai probabil va ieși antologia, în 2021. Pentru ea există un acord de principiu cu o editură. Ca să dau totuși un răspuns, sper să fie ceva la lumina tiparului în 2021. Depinde cum se va repoziționa piața editorială după nebunia SARS-CoV-2.


Andrei Zbîrnea (foto: Oana Nasta)

Andrei Zbîrnea (n. 1986, Urziceni) este absolvent al Masterului de Probațiune din cadrul Facultăţii de Sociologie și Asistență Socială din București. Este jurnalist, copywriter și scriitor.

Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga (Herg Benet), urmat de #kazim (contemporani cu primăvara arabă) la aceeași editură în 2014 și de Turneul Celor Cinci Națiuni, la frACTalia, în 2017. În toamna lui 2019, a lansat împreună cu poetul danez Claus Ankersen volumul trilingv Pink Pong, (română-engleză-daneză). Cartea a apărut tot la frACTalia, beneficiind de traducerea Iuliei Stoichiț, Danielei Micu și a lui Claus Ankersen.

Poeziile lui Andrei au fost publicate în revistele literare: Zona Nouă, Tiuk!, Zona Literară, Timpul, Poesis Internațional, Familia, Ramuri, România Literară, Arca, Echinox, Prăvălia Culturală, Mozaicul, Literadura, Bucovina Literară ș.a. A fost inclus într-o serie de antologii, printre care amintim: Cele mai frumoase poeme din 2011 (Tracus Arte, 2012), Cele mai frumoase poezii ale anului (Adenium, 2014), Ziduri între vii (Zona Publishers, 2015), #Rezist! Poezia (Paralela 45, 2017). 

În 2015, a obținut marele premiu al Festivalului Antares (Galați, Brăila, Sulina) pentru poezie. A participat la mai multe festivaluri de literatură din țară, printre care amintim: Festivalul Gellu Naum (prima ediție, București & Comana, 2016), Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD (Arad, 2019), FILIT Iași (festival internațional, 2019). De asemenea, a susținut trei lecturi în cadrul Clubului de Lectură Institutul Blecher (2010, 2014, 2016). Portalul Iliteratura.cz a publicat în 2018 prima traducere din poezia lui Andrei în limba cehă, traducere realizată de Mircea-Dan Duță. Poeme ale autorului în engleză (traducere de Vlad Alui Gheorghe) au fost incluse în antologia Balkan Poetry Today (2018, Marea Britanie). Editorul cărții a fost Tom Phillips. În august 2019, revista orădeană Várad a publicat o traducere în maghiară a poemelor lui Andrei, în tălmăcirea lui Mihók Tamás. Andrei Zbîrnea participă la organizarea serilor de performance poetic Blitz Show Revival (din 2015, în București) și moderează clubul de lectură frACTal (din 2017, în București).

În toamna lui 2018, a demarat împreună cu Revista de Povestiri & Club Revdepov un nou concept de atelier de poezie, intitulat Mornin’ Poets. S-au adunat deja patru sezoane, 20 de antrenori-poeți, mai bine de 40 de cursanți și două lecturi publice (una sub egida Institutului Blecher, februarie 2019, și cealaltă în mod independent, decembrie 2019, la Beat Bar Club din București). Cel mai nou proiect editorial independent în care este angrenat Andrei se numește ProgNotes, prima revistă în limba română dedicată exclusiv rockului progresiv. (www.prognotes.ro).

Din martie 2020, ProgNotes are și un podcast pe Youtube. În ianuarie 2019, a fost speaker la prima ediție Berceni Summit, vorbind despre cum a cucerit poezia. Din februarie 2020 s-a alăturat proiectului jurnalistic realitatea.net, unde publică și interviuri cu artiști și oameni care fac diferența în comunitățile lor. Le veți găsi reunite sub hashtagul #interviuripentrurealitate. Este fan al echipei Borussia Dortmund. 


Credit fotografia reprezentativă: Oana Nasta

libhumanitas.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here