elefant.ro

Horia Stamatu, „eroul” lui Dan Stanca din cel mai recent roman al său, „Privirea mamei”, e un scriitor în impas. Are o soţie bolnavă psihic şi o fetiţă care ajunge să nu-l mai recunoască de tată. Sunt multe date, chiar şi în propoziţia anterioară, care corespund profilului pe care cineva apropiat de Dan Stanca le-ar recunoaşte lesne în scriitorul din realitate, însă fiind vorba de ficţiune, orice corespondenţă e mai puţin importantă.

Horia îl cunoaşte mai întâi pe un vecin, poliţist la o secţie din apropiere, după care ajunge să o cunoască pe o tânără enigmatică, fiică de preot. Ca în orice carte de Dan Stanca pe care am citit-o, nimic nu e întâmplător şi lucrurile se leagă şi se complică în timp şi în mintea personajului său principal, care ajunge, parcă pe nesimţite, în mijlocul unui vârtej care riscă să îl sufoce.

Partea frumoasă şi emoţionantă care cred că i-a ieşit aici lui Dan Stanca este aceea de a face un soi de reverenţă pentru mama sa. În roman, privind o fotografie veche cu familia sa, Horia Stamatu trăieşte o adevărată revelaţie când are impresia că poate să intre în acea imagine şi să vorbească în alt spaţiu şi alt timp.

„Când am întins mâna spre adolescenta brunetă care stătea jos, la baza fotografiei, mâna mi-a tremurat. Am atins-o pe fată şi cu vocea gâtuită de emoţie i-am spus: TU VEI FI MAMA MEA… Ea a ridicat ochii negri, arzători, dar nu a zis nimic.”

Este un sentiment amar care se transmite de la scriitor către cititor. Ştii că acolo e mai mult decât Horia Stamatu. E Dan Stanca şi sunt ochii săi de pe coperta aleasă de cei de la Editura Vremea, care i-au dedicat acestui scriitor prolific o serie de autor.

„Privirea mamei” devine uşor, datorită talentului lui Dan Stanca de a răsturna bulgărele şi a nu te pierde pe parcurs, un soi de thriller al autocunoaşterii, cu Horia Stamatu pe post de neliniştit detectiv în propria viaţă. Ca de obicei, se întrepătrund evenimente din urmă cu câteva zeci de ani cu prezentul trăit de scriitor şi cu drama sa de familie, chestiuni legate de biserică şi de evoluţia lumii, şi o continuă nevoie de a repara, chiar dacă, după cum îi spune o doctoriţă, „…nu literatura vă rezolvă problemele vieţii, nu ea repară greşelile…”

Magia scriiturii lui Dan Stanca vine din faptul că nu ştii, nici măcar la final, ce s-a întâmplat cu adevărat, cum anume s-a rezolvat „situaţiunea”. Fantasticul merge mână în mână cu realitatea şi te lasă la dispoziţia presupunerilor, însă aici, în „Privirea mamei”, e clar că dincolo de disperarea scriitorului în mijlocul unor necunoscute pe care încearcă să le descurce este vorba despre mama. Şi atât.

„…cred că am pierdut o parte a creierului când a murit mama. Nu a fost durere, ce uşor ar fi trecut, a fost însă o sfâşiere insuportabilă, pleca de fapt singurul om care m-a iubit şi, când ai certitudinea asta, pur şi simplu nu mai rezişti. E teribil să ştii că nu te mai iubeşte nimeni, că nimeni nu te va plânge, că vor veni la moartea ta aşa cum vin la o lansare de carte, cu atât mai mult dacă e cartea ta.”

Dan Stanca, „Privirea mamei”, Editura Vremea, anul publicării: 2019, nr. pagini: 190

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii şi pe libris.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here