Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoriceşti din România.
Radu Găvan a publicat patru romane și un volum de poezie. A primit premiul Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut „Mircea Ciobanu“ și Premiul „Nicolae Balotă“ al Revistei Apostrof. Cel mai recent roman al său, „Câine negru, porumbel rătăcitor“, este în curs de apariție la editura Hyperliteratura.
- am crezut foarte mult în mine, în cartea mea și am tot încercat până am reușit;
- în cazul meu, primul cititor din lumea literară a fost Mircea Pricăjan. A însemnat foarte mult pentru mine susținerea lui;
- e de dorit să primești și reacții negative, prea multe păreri pozitive devin plictisitoare la un moment dat;
- îmi respect munca, îmi respect cititorii, îmi respect colaboratorii, detest treaba de mântuială.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Am debutat spre sfârșitul lui 2014, cu romanul „Exorcizat“, la editura Herg Benet. A durat ceva până am reușit să public, am primit câteva refuzuri, dar mai ales am avut parte de multe tăceri. Trimiteam manuscrisul, uneori mi se confirma primirea, apoi nimic, tăcere totală. De două ori mi s-a oferit posibilitatea să fiu publicat dacă plăteam cheltuielile legate de tipar, dar am refuzat. Până la urmă am ajuns la un acord cu Herg Benet și m-am bucurat – acolo publicaseră Flavius Ardelean, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, îmi doream să fiu în același loc cu ei. Nu a fost deloc ușor, dar am crezut foarte mult în mine, în cartea mea și am tot încercat până am reușit.
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
La început l-a citit soția, o parte, mă rog, nu prea i-a plăcut, apoi au citit manuscrisul câțiva apropiați, cred, nu prea mai țin minte, oricum nu vreun scriitor sau cineva care să aibă treabă cu lumea literară. Când ești la început, vrei să arăți și altora, ai nevoie ca măcar o persoană să-ți spună că ce ai scris e bun de ceva, că nu te-ai chinuit degeaba. Chestia e că atunci când chiar crezi în scrisul tău nu contează criticile, indiferența, o faci în continuare, pentru că e ceva de care ai nevoie, ceva ce faci pentru tine în primul rând. Te simți extraordinar însă când cineva, mai ales dacă e un străin, te încurajează sincer, asta e ceva care te poate scoate din depresie. În cazul meu, primul cititor din lumea literară a fost Mircea Pricăjan. A însemnat foarte mult pentru mine susținerea lui.
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
Nu cred că există vreun scriitor pentru care debutul să nu conteze, fie că e reușit sau nu. Am cunoscut mulți scriitori, cu unii sunt prieten și azi – Camelia Cavadia, Mircea Pricăjan, Flavius Ardelean, Cristina Nemerovschi, Ștefan Bolea, Ana Barton, Alex Voicescu, Corina Ozon sunt doar câțiva care îmi vin acum în minte. Doina Ruști m-a ajutat foarte mult, îi voi rămâne recunoscător pentru toate lucrurile bune. Îmi amintesc cu foarte mare plăcere de acea perioadă, de tot zbuciumul, de nesiguranță, de bucuria primelor reacții din partea cititorilor, de primele recenzii, primele interviuri, emoția primelor evenimente la care am participat, ce frumos a fost totul și atât de aproape, parcă ieri, la prima mea lectură publică, citeam gâtuit de emoție de pe o foaie care conținea un fragment din „Exorcizat“, undeva într-un local întunecos, alături de Andrei Ruse, printre alții, care, iată, zece ani mai târziu, avea să devină noul meu editor. Acum, în timp ce răspund, simt o mare bucurie, dar și o ușoară tristețe, așa cum simt și când îmi amintesc momentele frumoase ale copilăriei. Viața e alcătuită din asemenea momente, iar cele legate de literatură au o importanță enormă în povestea mea.
Susţineţi citestema.ro:
Aţi fost mulţumit de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
În mediul online, da, s-a scris destul de mult, am avut parte de diverse reacții, multe entuziaste, unele mai puțin măgulitoare, ceea ce, privind în urmă, a fost foarte bine pentru carte, pentru mine – e de dorit să primești și reacții negative, prea multe păreri pozitive devin plictisitoare la un moment dat. La început îți dorești să te iubească toată lumea, doar că asta nu se poate și în mod clar nici nu trebuie. Dacă nu ai și inamici, sunt șanse mari să fii un autor mediocru. În ceea ce privește revistele tipărite, dezamăgirea mea a fost foarte mare, pentru că, pentru ele, romanul meu practic nu a existat. Atunci m-a chinuit treaba asta, pentru că erau câteva reviste pe care le citeam cu plăcere, îmi doream să-mi văd cartea acolo, ar fi însemnat mult pentru mine, dar nu s-a întâmplat și asta e. Din punctul meu de vedere (și poate nu doar), timpul a arătat că „Exorcizat“ ar fi meritat o mai mare atenție și din partea criticilor profesioniști.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca romanul să ajungă la cât mai multă lume. Am contactat diverși bloggeri, diverse reviste online sau tipărite și am întrebat dacă doresc să citească romanul. Am trimis zeci de cărți pe cheltuiala proprie, pentru mine a fost un efort financiar destul de mare la acea vreme, însă în același timp a fost ceva ce am făcut cu plăcere. Unii au scris despre carte, alții nu, eu am fost mulțumit, mi-am făcut treaba. De asemenea, am răspuns cât de bine am putut la toate interviurile, indiferent că erau pentru un blog micuț sau pentru o platformă cunoscută. Mi-am tratat cu maximă seriozitate munca încă de la început, respect foarte mult scrisul, atât înainte, cât și după publicare. Îmi respect munca, îmi respect cititorii, îmi respect colaboratorii, detest treaba de mântuială.
Bineînțeles, e normal ca editura să se ocupe de promovare, însă, din punctul meu de vedere, este de asemenea necesar să se implice și autorul, altfel e greu, mai ales la început, apar multe cărți și chiar dacă ai o carte bună, există riscul să nu răzbească la lumină. Se sufocă sub celelalte, unele mediocre, dar cu o promovare mai bună. Pentru mine a rămas o plăcere să vorbesc cu anumite persoane care, cred eu, ar aprecia ce scriu și, dacă doresc să mă citească, să le trimit o carte, personal sau prin intermediul editurii.
Ce sfat aveţi pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Cine își dorește cu adevărat să publice, și chiar are ceva de oferit, va găsi o cale și fără sfatul meu. Oricum, am vorbit despre experiența mea, cred că e de ajuns pentru cine are ochi să vadă.
scrie un comentariu