cronici recomandări

Oglinzi în care te poţi tăia – „Defalcare. Aproape nicio amintire” de Lydia Davis

Am purtat-o pe Lydia Davis în geantă zile, săptămâni la rând, şi-am scos-o de fiecare dată când am simţit nevoie de altceva. Volumul acesta, care încapsulează două dintre cărţile sale apărute în 1986 şi 1997, mi-a oferit de multe ori detaşarea pe care cred că o regăsesc doamnele pioase care-şi recită psalmii din cărticelele de rugăciuni.

Lydia Davis nu se poate citi altfel. Doar în porţii mici, pentru că scrisul său condensat îşi schimbă deseori perspectiva, şi te simţi ca o minge de squash, ricoşând dintr-un perete în altul. Uneori, eşti lipit de sticla unui acvariu, alteori ţi se deschide perspectiva unui peisaj rustic, în care abia intuieşti că se poate întâmpla ceva dramatic, şi nu de puţine ori cobori în tine prin gândurile şi frământările personajelor.

„Era un bizar gol între voinţă şi acţiune: şezând la birou, cu lucrul în faţă, dar fără să lucreze, visa la perfecţiune în multe aspecte şi asta îl însufleţea. Dar când făcea un pas spre acea perfecţiune, se poticnea în faţa cerinţelor ei. Erau dimineţi când se trezea cu o atât de mare apăsare a descurajării, încât nu se putea da jos din pat şi rămânea acolo toată ziua, privind cum lumina soarelui se deplasa pe podea şi urca pe perete.”

Există la Lydia Davis o combinaţie surprinzător de plăcută între căldura unor cadre flamboaiante şi răceala preciziei cu care taie în intimitatea celor pe care a ales să-i descrie. În acest sens, este limpede capacitatea sa uriaşă de a empatiza cu suferinţa şi de a o pune în cuvinte. Prozele sale, indiferent de lungimea lor, sunt grele şi înşelătoare. Câteodată, nici nu înţelegi ce anume ating şi e ca şi cum doar s-ar juca de-a scrisul, pentru plăcerea înşirării cuvintelor. Altădată, ai impresia că sunt scrise chiar pentru tine, că pe tine te-a descris de fapt, şi atunci îţi vine să-i mulţumeşti în gând, că ţi-a luminat surprinzător o scenă pe care nu ştiai ce cauţi.

„Împătureşte scrisoarea şi o pune la loc în plic, şi-o aşază pe piept cu mâna peste ea, închide ochii şi, după o vreme, cu lumina încă aprinsă, începe să adoarmă. Pe jumătate în vis, se gândeşte că scrisoarea se poate să fi păstrat ceva din mirosul lui şi se trezeşte. Ia hârtia din plic, o despătureşte şi inspiră adânc marginea albă lată din josul foii. Nimic. Apoi poemul, şi i se pare că simte un vag miros acolo, deşi probabil că e doar mirosul cernelii.”

„Defalcare. Aproape nicio amintire” este genul de carte pe care simţi nevoia s-o ai mereu cu tine, pentru că pare o colecţie de rugăciuni, aplicabile în funcţie de situaţia în care te afli. Ai impresia că toţi din jurul tău au luat-o razna, că lumea e prea aglomerată şi că e haos? Deschizi la proza „Slujbe la oraş” şi te gândeşti dacă nu cumva haosul acesta este dirijat de undeva, de cineva care a angajat „lunaticii” tocmai pentru ca „normalii” ca tine să-şi dea seama cât de normali sunt. Te victimizezi? Citeşti „Acvariul”, o proză cât un paragraf, din care înţelegi că, deşi peştii sunt victime sigure şi că au o viziune limitată asupra realităţii, trăiesc şi ei un soi de libertate, nu cu mult diferită de a ta, care-ţi vezi chipul reflectat de sticla acvariului. Te cauţi ori ai vrea să te defineşti? Îţi aduci aminte de bărbatul acela povestit în „A fost odată un om foarte prost”… Pentru că tot uita unde-şi punea hainele, a decis să noteze pe un bileţel locul în care şi le aşeza în seara precedentă. Tot aşa, până când a realizat că pe sine nu s-a notat şi, prin urmare, nu s-a găsit.

„Toate bune şi frumoase, mi-am găsit hainele şi sunt îmbrăcat, dar eu unde sunt? Unde Dumnezeu sunt eu?”

Cărţile mari te îndeamnă să te gândeşti la cine eşti. Lydia Davis face asta în mai toate prozele sale scurte, care arată ca nişte oglinzi sparte, în care te şi vezi câte puţin, dar te şi poţi tăia.

Lydia Davis, „Defalcare. Aproape nicio amintire” (Integrala prozei scurte – volumul I), Editura Vellant, 2016, traducere de Luana Schidu, 268 de pagini

Puteţi cumpăra cartea de la:

Fotografie reprezentativă: Batuhan Doğan / Unsplash

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu

Buy Me A Coffee